Centrul cultural catehetic

 

 

 


Icoana zilei

Legături

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Prananadi - scoala "dezbina si cucereste"

Poate că nu aș fi revenit niciodată să mai scriu despre prananadi dacă nu mi-ar fi căzut în mâini o carte de curând apărută în acestă școală “spirituală”, care tratează tehnica de regresie prananadi. Nu este treaba mea să judec sau sa comentez acestă tehnică și nici conceptele ce stau la baza ei. Ceea ce m-a determinat totuși să ies din nou cu un articol a fost prezența în acestă carte a unui capitol intitulat “Scurtă istorie a ideii de reîncarnare în creștinism”. Înainte de a se ocupa efectiv de subiectul regresiei prananadi, în începutul cărții se tratează acest subiect al reîncarnării trecând prin toate religiile importante ale lumii, acuzând și combătând toate acele religii monoteiste care în prezent nu mai propovăduiesc reîncarnarea deși cândva, în trecutul îndepărtat, presupune autorul că ar fi făcut-o. Se naște firesc o întrebare legitimă: cum, cineva care nu are nici un fel de pregătire în domeniu, poate să dea lecții de istorie istoricilor și lecții de teologie teologilor din mai multe religii, bazându-se doar pe lecturile sale personale și pe capacitatea sa de analiză? Și din acestă întrebare se nasc și alte întrebări retorice: ar putea cineva să vorbească cu competență și autoritate despre tehnica prananadi dacă nu a urmat nici un curs, daca nu a primit nici o inițiere, dacă nu a făcut nici o energizare, nici un tratament prananadi, nici o regresie, nici o meditație, ci doar a citit tot ce se putea citi din cărți și de pe internet? Sau chiar daca ar fi primit două-trei inițieri și oricât ar fi el de inteligent, ar avea un astfel de om o credibilitate mai mare decât maeștrii autohtoni, decât maestrul din Ungaria, decât maeștrii din Nepal sau din Tibet în ceea ce privește tehnica și spiritualitatea prananadi? Eu cred că nu! Atunci, ce anume îl califică pe autor, care cândva a declarat deschis că nu aparține nici unei religii, să vorbească despre toate acestea, să contrazică tradiții și personalități universale din domeniu, să combată istorici, să combată credincioșii practicanți, sa combată sfinții, proorocii, martirii, cărțile sfinte, să combată ceva ce nu face parte din structura lui ființială? Pentru aceia care sunt interesați de subiect dar n-au citit cartea, am să încerc să rezum în câteva rânduri conținutul capitolului cu pricina. În carte se afirmă că în primele veacuri ale creștinismului reîncarnarea făcea parte din credința generală a vremii, inclusiv în rândul creștinilor. Apoi, cu timpul, datorită unor interese politice, sfântul împărat Constantin cel Mare, secondat de episcopii și preoții participanți la primul sinod ecumenic, a manipulat conținutul Noului Testament, Biblia de astăzi fiind rodul unei pervertiri meschine și grosolane care, bineînțeles, nu mai corespunde adevărului revelat de Domnul nostru Iisus Hristos. Politica lui Constantin de mușamalizare a învățăturii hristice a fost apoi continuată și de unii dintre urmașii săi la conducerea imperiului roman, în cârdășie cu episcopii vremii. Dar acest prim sinod ecumenic este, după cum afirmă cartea, “momentul istoric în care reprezentanții de seamă ai Bisericii creștine timpurii au început să modeleze conceptele teologice tot mai mult, în conformitate cu opiniile și interesele celor care dominau, îndepărtându-se, astfel, definitiv, de legile din Noul Testament” (pag.31). Nu stă în intenția mea să mă transform în apologet, combătând cele scrise în această carte. Au facut-o alții înaintea mea, mult mai bine decât aș putea eu să o fac. Biserica a fost atacată dintotdeauna iar Sfinții Părinți au lăsat scrieri apologetice complete. Există apoi scrieri exegetice în care Sfinții Părinți tâlcuiesc Sfânta Scriptură precum și cărți de istorie bisericească care prezintă deschis, onest și bunele și relele prin care a trecut Biserica de-a lungul timpului, bine argumentate științific, istoric, arheologic. Asemenea unui judecător drept – care ascultă și acuzarea dar și apărarea – vei fi și tu, creștine prananadist, dacă ești onest cu tine însuți și cu credința ta. Vei cere duhovnicului îndrumare în lectură ca să cunoști și poziția Bisericii din care zici că faci parte. Intenția mea se îndreaptă în altă direcție, dorind să analizez doar consecințele care ar decurge din acest capitol, dacă afirmațiile cuprinse în el ar fi adevărate. Nu pot să nu mă întreb însă, mai întâi de toate, de ce a fost nevoie de un astfel de capitol într-o carte care descrie o tehnică terapeutică ce nu are absolut nici o legatură cu creștinismul, ca și cum învățătura creștină ar fi dușmanul învățăturii prananadi? Păi uite că, deși până acum doar biserica creștină era acuzată că se împotrivește credințelor orientale, acestă carte demonstrează limpede că și învățătura școlii prananadi se împotrivește învățăturii creștine (și islamice, și...), deși se pretinde a fi o școală a cărei tehnică terapeutică predată a fost separată de elemente, curente și influențe religioase! Raspunsul este cât se poate de simplu și își are rădăcinile la începutul omenirii, când șarpele a ispitit-o pe Eva conform principiului său demonic “dezbină și cucerește”, căci atunci când îndoiala față de cel iubit se cuibărește în inima omului, dispare legătura dragostei! A sădit șarpele în inima Evei îndoiala în Cuvântul lui Dumnezeu: "Dumnezeu a zis El, oare, să nu mâncaţi roade din orice pom din rai? Nu, nu veţi muri! Dar Dumnezeu ştie că în ziua în care veţi mânca din el vi se vor deschide ochii şi veţi fi ca Dumnezeu, cunoscând binele şi răul". Iată că șarpele și astăzi continuă în aceeași manieră ispitirea oamenilor, semănându-le îndoiala în Cuvântul lui Dumnezeu și păcălindu-i că nu vor muri (căci se vor reîncarna) și că vor fi ca Dumnezeu. Aceeași Mărie cu altă pălărie; nu mai este un șarpe ci o carte. Ai carte, ai parte... de șarpe! După ce dragostea și credința ta în Biserică, în preoți, în sfinți, în Domnul și Dumnezeul tău a fost dărâmată, iată, șarpele are cale liberă spre sufletul tău, ca să-l umple de “spiritualitatea” sa întunecată! Capitolul cu pricina începe așa: “Ce am constatat personal, referitor la ideea de reîncarnare în creștinism?!... ei bine, pot spune că este o temă deosebit de delicată pentru mulți!... (iar în sufletul credinciosului de rând stârnește o adevărată furtună!).” Și totuși autorul nu se sfiește să stârnească acea furtuna în sufletul credinciosului chiar dacă un principiu de bază cu care școala prananadi se mândrește este “libertatea credinței”, încă o minciună-capcană pe care se fundamentează “spiritualitatea” pranandi! Dar să mă întorc la analiza consecințelor afirmațiilor și acuzelor din acest capitol. În primul rând este vorba despre Dumnezeul în care credem noi, creștinii, Unicul Dumnezeu, Creatorul, Atotputernicul, Atotștiutorul, Atotînțeleptul, Atotiubitorul și Mântuitorul. Să-L analizăm deci pe Dumnezeu, Doamne iartă-ne, din perspectiva cărții! 1. Daca Dumnezeu ar fi fost Atotștiutor, ar fi știut dinainte despre ceea ce avea să se întâmple, că o mână de episcopi lași, trădători, apostaziați, interesați de politică și nu de credința în El, conduși de un împărat nerecunoscător Dumnezeului care l-a ajutat să devină unicul împărat al imperiului, vor ascunde adevărata lege a Noului Testament manipulând și pervertind Evanghelia și Sfintele Scripturi. 2. Dacă Dumnezeu ar fi fost Atotputernic, fie ar fi împiedicat sinoadele tâlhărești ecumenice rânduind alți împărați și episcopi credincioși și loiali Lui, fie ar fi întocmit un alt plan de mântuire. 3. Dacă Dumnezeu ar fi fost Atotînțelept, plecând de la ideea existenței atât în poporul evreu cât și în întregul imperiu roman a credinței în reîncarnare, ar fi fost mult mai simplu și mai eficient, cu mai puține victime și mai puțină suferință, să trimită pe prananadiștii din mânăstirile Tibetane în lume ca să o învețe calea spre desăvârșire, în loc să-Și trimită propriul Fiu și pe prietenii săi apostoli și pe urmașii urmașilor lor să moară pentru o cauză care va eșua lamentabil în doar câteva secole, mai repede decât orice altă credință/religie existentă. Dintre toți fondatorii de mari religii, Iisus Hristos e cel mai jalnic, învățătura Sa pierzându-se în doar trei secole, iar urmașii apostolilor Săi sunt în marea lor majoritate niste Iuda. Și de ce i-a mai trimis Iisus pe apostoli zicându-le: “mergând, învățați toate neamurile”, dacă exista deja de mii de ani pe pământ învățătura și tehnica mântuitoare? 4. Dacă Iisus ar fi fost într-adevăr Fiul lui Dumnezeu, Lumină din Lumină, Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat, Cel prin care toate s-au făcut, nu ar fi putut fi înfrânt de creaturile Sale! Iisus Hristos a spus că “cerul şi pământul vor trece, dar cuvintele Mele nu vor trece” și “iată Eu cu voi sunt în toate zilele, până la sfârşitul veacului” “și Eu voi ruga pe Tatăl şi alt Mângâietor vă va da vouă ca să fie cu voi în veac, Duhul Adevărului, pe Care lumea nu poate să-L primească, pentru că nu-L vede, nici nu-L cunoaşte; voi Îl cunoaşteţi, că rămâne la voi şi în voi va fi”. Dacă toate aceste promisiuni pe care le-a facut Iisus ar fi venit din partea Lui ca Dumnezeu și nu din partea unui simplu om, atunci ele s-ar fi împlinit, căci cine poate sta împotriva lui Dumnezeu și astăzi, în Biserica Lui, ar fi răsunat ADEVĂRUL. Dar, după cum ne spune cartea prananadi, scuzați repetiția, “reprezentanții de seamă ai Bisericii creștine timpurii au început să modeleze conceptele teologice tot mai mult, în conformitate cu opiniile și interesele celor care dominau, îndepărtându-se, astfel, definitiv, de legile din Noul Testament”. Neavând puterea să împlinească ceea ce a spus înseamnă că Iisus Hristos e doar un om de rând, un învățător printre mulți alții!... Concluzia acestui capitol din carte este mai mult decât evidentă: Dumnezeul în care crezi tu, creștine, este un loser, un perdant, un înfrânt și în consecință, nu are nici un rost să mai mergi la o biserică în care niște preoți îndobitociți de atâtea veacuri de minciună îți vor vorbi despre măreția unui Dumnezeu jalnic. Vrei mântuire, vrei scăpare de suferință, de boli, de dureri? Vrei sa fi tu însuți un dumnezeu, propriul tău dumnezeu, vrei capacități supranaturale, să te purifici, să evoluezi spiritual, sa te contopești cu spiritul universal? Vrei sa trăiești mai multe vieți în păcatele și neputințele tale fără să te amenințe nimeni cu vre-o judecată? Ieși din Biserică, uită de toate prostiile acelea cu botezul, spovedania, Împartășania, maslu, cu Sfânta Liturghie, cu Învierea morților și judecata de apoi și vino la noi, la milenara școală prananadi în care ți-l vom descoperi pe adevăratul dumnezeu și calea de a accede la el! Noi știm totul despre toate și – culmea karmei pozitive – suntem dispuși să îți împărtășim și ție întreaga noastră cunoaștere, contra unei taxe “simbolice”. Acesta este școala prananadi - școala care aduce lumina și adevărul în toate religiile. Prananadi nu este nici prima și nici ultima mișcare “spirituală” care-L batjocorește pe Dumnezeu – pe Tatăl și pe Fiul și pe Duhul Sfânt – și pe toți apostolii, sfinții, mucenicii și urmașii credinței acestora, pe moșii și strămoșii tăi. Dar te întreb pe tine, creștine care urmezi cursurile școlii prananadi, cum poți sta și cum poți urma învățătura unei școli în care Domnul, Dumnezeul și Mântuitorul tău este desconsiderat, în care credința strămoșilor tăi este terfelită? Oare toți înaintașii tăi au fost niște proști sau ignoranți și tu ești primul deștept din neamul tău? Spune-i bunicii tale și mamei tale care și-a tocit genunchii și fruntea înaintea icoanei Mântuitorului rugându-se și acasă și-n biserică pentru tine, spune-le privindu-le în ochi că au fost niște fraiere, că și-au pierdut vremea degeaba! Conștiința ta de creștin, pentru păcatele căruia Trupul Mântuitorului tău s-a frânt pe cruce iar sângele Său s-a scurs din piroanele înfipte în El, conștiința ta ce-ti spune atunci când te rogi Lui dar urmezi învățăturile vrășmașilor Săi, a celor ce L-au exmatriculat din inimile lor pe Iisus Hristos – Mântuitorul, Salvatorul tău – pe motiv de incapacitate de a fi Dumnezeu? Fac o paranteză ca să-ți spun că unul dintre acei episcopi care chipurile L-au “trădat” pe Domnul Hristos la sinodul I ecumenic este Sfântul Nicolae, unul dintre cei mai iubiți sfinți ai creștinătății. Iată, după opinia acestei carți, ce fel de sfânt iubești și cinstești tu: pe un “netrebnic”! Dacă ești onest cu tine însuți nu vei mai sărbătorii niciodată ziua Sfântului Nicolae, nu vei mai sărbătorii niciodată Paștele și Crăciunul, căci aceste sărbători sunt închinate unui Dumnezeu “neputincios” care nu-ți este de nici un folos, care nu te poate ajuta cu nimic pentru că încercarea Lui de a te mântui a murit încă din fașă! Daca tu te reîncarnezi, ce bucurie mai poți simții în ziua Învierii Domnului? Dacă tu continui să te reîncarnezi înseamnă că experiența ta, acumulată în acele vieți succesive îți este mântuitor, după cum zicea părintele Teofil Părăian. Tu n-ai nevoie de Hristos pentru ca-ți ești tu însuți mântuire!... Nu crezi că este un nonsens să te lupți pentru a dobândi mai multe vieți pământești pline de suferințe în loc să te străduiești să moștenești direct Împărăția Cerurilor? De ce ai mai pleca de lângă Dumnezeu odată ce L-ai întâlnit? Ce poți tu învăța aici, pe acest pământ și nu-ți poate descoperi Dumnezeu acolo, la El, fiind cu El? Ei îți vor spune că nu e cu putință acum căci karma ta negativă, blocajele, traumele, lecțiile pe care încă nu le-ai învățat, atașamentele, etc. nu te lasă, că nu ești suficient de curat, de pur, de evoluat spiritual ca să te învrednicești de aceasta. Ei încearcă să te facă să te vezi bolnav și nedemn încă de iluminare, ca să-ți vândă leacurile lor. Chiar ești bolnav, toți suntem, dar te provoc să recitești pasajul evanghelic al rastignirii, când un tâlhar – condamnat pe drept la moarte pentru faptele sale – a dobândit raiul într-o clipită! Ce karmă avea el? Ce nivel spiritual? Ce vibrații înalte? Era un hoț și-un ucigaș și... totuși a putut! Într-o clipă de smerenie și pocăință autentică a dobândit raiul! Cu ce ești tu mai prejos decât el? De ce-i lași pe maeștrii să te mintă că ești mai rău ca un tâlhar, că mai ai nevoie și de alte vieți? De ce nu crezi în dragostea plină de iertare a Tatălui, așa cum a crezut și fiul risipitor? Cum mai poti spune că Dumnezeu este iubire dacă nu crezi și în iertarea Lui? Cum poți crede în iubire dacă nu crezi și-n izbăvire? Și dacă crezi în iertare, dacă crezi în Iisus Hristos Mântuitorul, cum mai poți crede în karmă și-n reîncarnare? Ori ești iertat, ori nu! Ori ești iubit, ori nu! Ori ești mântuit, ori nu! Ar mai fi iubirea lui Dumnezeu desăvârșită dacă nu ar fi însoțită și de iertare, de izbăvire? Karma – legea cauzalității – într-adevăr nu iartă, asemenea gravitației sau electricității sau oricărei alte legi a naturii. Dar Iubirea?... Dacă încă te mai îndoiești de iertare și crezi că mai ai încă nevoie și de alte vieți ca să ajungi la Dumnezeu, dacă nu crezi că pe cruce Domnul Hristos a rastignit și păcatele tale ștergându-ți-le prin iertare pe toate (toată karma ta negativă), înseamnă că încă nu ai cunoscut Iubirea, înseamnă că nu ști mai nimica despre Tatăl tău! “Pocăiți-vă, că s-a apropiat Împărăția Cerurilor!” Așa și-a început misiunea sfântă Ioan Botezătorul, înaintemergătorul Domnului și tot cu acest îndemn și-a început lucrarea de propovăduire a Evangheliei și Mântuitorul nostru Iisus Hristos. Iar eu închei cu câteva versuri dintr-un cântec al creștinilor: “O, vino azi! O, vino azi, te cheamă iar o voce dulce, încă mai este loc la cruce și pentru tine, dragul Meu!”... Sorin Tarcea (tvsorin@yahoo.com)

Prananadi – un pericol pentru sufletul crestinului

Nu voi explica aici ce este prananadi ci cu ce se ocupă, cei interesati de aceasta se pot documenta citind direct de pe site-ul oficial, la adresa www.prananadi.ro ! Am să citez doar o parte a articolului 6 din Statutul Asociatiei Prananadistilor din România: “Prananadi este un ansamblu de metode energetice, naturiste si de dezvoltare a personalitătii care formează o scoală spirituală”.
M-am apucat de prananadi dintr-o pură curiozitate dar, după ce am făcut gradul I, nu mi-am mai dorit altceva. Totul părea atât de frumos: să primesc niste initieri prin care să pot accesa energiile vindecătoare ale universului, prin care să mă tămăduiesc pe mine si pe altii si prin care să si evoluez spiritual. Era prea frumos ca să fie adevărat si atunci m-am pus serios pe treabă ca să mă conving. Râvna mea în practicarea exercitiilor învătate, participarea la noi cursuri si la taberele de pregătire si instruire, primirea de noi si noi initieri si, odata cu acestea, primirea unor puteri tot mai mari, implicarea foarte serioasă în tot ceea ce însemna prananadi m-a făcut ca într-un timp foarte scurt să câstig încrederea marelui maestru si să ajung si eu unul dintre maestrii profesori, să tin cursuri, să dau initieri. Împreună cu alti câtiva maestrii profesori si la îndemnul marelui maestru am înfiintat Asociatia Prananadistilor din România al cărei presedinte am fost de la înfiintarea acesteia si până în momentul retragerii mele prin demisie. Nu spun acestea spre laudă ci doar ca să arăt că opiniile care le voi prezenta în continuare nu sunt ale unui terchea-berchea care a trecut meteoric prin scoala prananadi, ci ale unuia care a luat totul la modul cel mai serios!
Gustul amar al spiritualitătii prananadi l-am simtit acut abia când am ajuns maestru profesor, atunci când am putut accede la unele informatii care nu sunt accesibile tuturor, atunci când am putut privi învătătura spirituală nu din perspectiva discipolului ci a maestrului. Aveam o mare sete de Adevăr, de Dumnezeu, de Spiritualitate în sensul cel mai profund al semnificatiei acestora, o foame trezită în biserică de predicile pline de Duh ale părintelui ce slujea Sfânta Liturghie, o foame alimentată si de ideile spirituale propovăduite în scoala prananadi, în marea lor majoritate provenite din religia budhistă care este, trebuie să recunosc, o religie morală. Această sete se ostoia când eram în biserică, dar se întetea tot mai tare când eram în prananadi, si atunci am început să caut să înteleg de unde vine acest conflict, această contradictie. Zic eu că Dumnezeu a privit sinceritatea căutării mele si rugăciunile cele bune si de folos mi le-a ascultat si mi-a descoperit cuvântul Evangheliei care zice că “cel ce va bea din apa pe care i-o voi da Eu nu va mai înseta în veac, căci apa pe care i-o voi da Eu se va face în el izvor de apă curgătoare spre viaţă veşnică”. Atunci am înteles că Dumnezeu nu se află în scoala “spirituală” prananadi si că puterile cu care se realizează acele vindecări nu sunt ale Lui. Nu am renuntat brusc pentru că nu sunt adeptul principiului “crede si nu cerceta”. Mi-am intensificat însă rugăciunea si împărtăsania si am început să studiez Evangheliile pe de o parte, iar pe cealaltă parte am început să analizez mai în profunzime învătătura prananadi. Ceea ce am descoperit m-a făcut să renunt definitiv la orice practică, fie ea terapeutică sau spirituală, din prananadi si să-mi încredintez viata cu trup si suflet lui Iisus Hristos.
Ce este atât de rău în prananadi? Prezenta diavolului, prin ale cărui puteri se realizează toate cele ce se învată acolo! Argumentele sunt multe, dar aici voi prezenta doar câteva dintre ele, cele mai evidente. În primul rând si la loc de mare cinste stă în prananadi minciuna, un ingredient ce se serveste încă de pe site-ul oficial, iar mai apoi cursantilor încă de la gradul I! Poate că minciunile pe care le voi prezenta nu vor părea ceva foarte grav, dar luati aminte că însăsi ideea de minciună elimină ideea de Dumnezeu, căci cele două nu pot fi sub nici o formă asociate. Tatăl minciunii a fost, este si va rămâne dusmanul lui Dumnezeu!
Prima minciună este legenda etnologului american de origine germană Cristian Weber, care a adus tehnica din Tibet in occident. Poate fi citită la adresa: www.prananadi.ro/despre.html , iar la cursul de gradul I se oferă si alte detalii cu care se condimentează. Toti maestrii profesori stiu că această poveste nu este adevărată si totusi se continuă să se prezinte ca introducere la curs pentru că are un parfum exotic si i se dă si o tentă spirituală. A doua minciună se leagă de prima, căci face parte din ea: “În anul 1990, [nn.etnologul german] primeste permisiunea staretului mânăstirii de a aduce tehnica si în occident, cu condtia de a nu fi atasată nici unei dogme, religii, sau curent filosofic si de a fi folosită  pentru ajutorarea oamenilor în mod neconditionat”. Păi, tocmai spiritualitatea care se învată în această scoală este un curent filozofico-religios cunoscut de câteva decenii sub numele de New-Age. Chiar dacă nu posedă o dogmă si se pretinde a nu fi o religie, spiritualitatea care se învată la prananadi este in proportie de peste 90% budhism. Mai mult, semnificatia si principiile de functionare ale simbolurilor cu care se lucrează de la gradul II în sus abundă de elemente specifice religiei budhiste. Cât priveste ajutorarea în mod neconditionat a oamenilor, cursurile sunt pe bani, iar în ceea ce priveste tratamentele, chiar dacă sunt deocamdată gratuite,  s-a demarat un proces de autorizare/acreditare la OPMCA (Ordinul Practicienilor de Terapii Complementare si Alternative din Romania) a tehnicii prananadi, astfel incat cei cu gradul V sau mai mare să poată să obtină autorizatie care să le dea dreptul să-si deschidă cabinet si să obtină în mod legal beneficii materiale din practica prananadi.
O altă  minciună este faptul că nu ai voie să încalci liberul arbitru al nimănui (un principiu spiritual corect pe care însusi Dumnezeu îl respectă), că nu ai voie să aplici tehnica decât dacă ti se cere, doar dacă ai acordul celui pe care-l tratezi. La gradul I aceasta regulă  este respectată, dar începând cu gradul 2, când energiile pot fi trimise si la distantă, încep să apară exceptiile de la regulă, culminând la gradele de “mare maestru” cu încălcarea totală a acestei reguli,  justificată de trufasa idee că un mare maestru are un nivel spiritual suficient de înalt încât să poată discerne si hotărî ce este bine pentru ceilalti, si să actioneze în consecintă. Încă din prima zi de curs de la gradul I, în timpul exercitiului de relaxare, maestrul profesor aplică simbolul II/1 – “simbolul iubirii” asupra tuturor cursantilor fără să le ceară acordul! Dacă Dumnezeu nu ne încalcă liberul arbitru iar un mare maestru poate să o facă, comentariile sunt de prisos; “spiritualitatea” prananadi vorbeste de la sine despre sine, căci doar vrăjitoria si magia se practică fără acordul celui asupra căruia se aplică farmecele!
Mai sunt si alte minciuni prin care omul nestiutor este ademenit, dar am să revin la cea de a doua minciună, pentru că aceasta mi se pare cea mai gravă si mai periculoasă. Afirmatia conform căreia prananadi a fost despărtit de factorul religios si că fiecare om este liber să creadă în ceea ce doreste este de natură să anestezieze constiinta crestinului pentru ca mai apoi să i se inoculeze o altă credintă! Asa cun spuneam mai înainte, spiritualitatea prananadi este budhism în proportie de peste 90%. Atunci când se vorbeste de Iisus, aceasta se face nu pentru a-L preamări pe Mântuitor ci doar pentru a confirma învătătura prananadi, utilizând citate din Biblie scoase din context. Dacă prananadi a fost lăsat să ajungă în occident doar “cu conditia de a nu fi atasată nici unei dogme, religii, sau curent filosofic”, atunci de ce se predau în scoala prananadi mantre? De ce se predă Puja, care este o rugăcine către niste zeităti budhiste si unde înveti să-ti faci altar cu imaginea acestos zeităti în fată căruia să te rogi? Toate tehnicile din prananadi, fie că e vorba de tehnica terapeutică, sau de tehnica de meditatii, sau de cea de regresie, au la bază credinta în legea karmei, în reîncarnare, în samsara. În tehnica terapeutică locul lui Hristos este luat de “Păzitorul simbolurilor”, un fost om care ajuns la un nivel spiritual atât de ridicat (un Budha) încât are puterea de a gestiona energiile universului! Acesta trebuie invocat înainte de orice practică. Acestui păzitor i te rogi cerându-i ajutorul, lui îi multumesti la final pentru energii, el te atentionează  dacă gresesti si te pedepseste dacă încalci jurămintele depuse de la gradul 2 în sus! Totul pare frumos: cu ceva bani ca să-ti plătesti puterile si cu ceva exercitiu cu aceste puteri L-ai subjugat pe Dumnezeu. Vointa ta va fi de acum altfel ascultată, căci multe din cele ce le ceri prin rugăciune si nu ti le împlineste, se vor împlini prin aplicarea unor simboluri. Esti învătat că tehnica prananadi functionează chiar si fără să crezi în ceva si asa este. Nu mai ai neapărată nevoie de Hristos ci îti poti fabrica tu propriul dumnezeu după cum îti convine, poti deveni tu însuti un dumnezeu. Nu mai ai nevoie de mântuirea Lui căci detii acum o tehnică prin care vei obtine o reîncarnare mai favorabilă. Evolutia ta spirituală nu mai depinde de un preot duhovnic, căci ai un maestru care cunoaste tainele iluminării. Prananadi spune că esti liber să crezi în ce vrei tu, dar în final vei ajunge să crezi în ce vrea el: samsara, reîncarnare, iluminare, eliberare prin efort personal, etc. Unde mai este crestinul din tine, crestinul care erai odată? Doar în imaginatia ta!
Prananadi este antihristic atât prin faptul că Iisus este coborât din rangul Său divin si este asezat pe acelasi nivel orizontal cu ceilalti fondatori de religii, cu marii maestrii, iluminati, budhisti, cât si prin faptul că-ti oferă o alternativă spirituală care te îndepărtează de calea lui Hristos. Există învătătura bisericii contrară învătăturii prananadi, a succesiunii apostolice contrară liniei de maestrii, a lui Iisus Hristos contrară învătăturii lui Budha, iar pentru tine există liberul arbitru. Tu poti să-ti doresti si să crezi în orice. Tu esti cel ce decide în ce directie va merge viata ta, dar si vesnicia ta!
Ei spun că toate religiile sunt căi diferite ce duc în acelasi punct, dar eu te provoc acum, în final, la o meditatie: Dacă toate religiile duc spre Dumnezeu, cum se face că Budhismul, care este mult mai vechi decât crestinismul nu L-a descoperit încă pe Dumnezeu? Ei, tibetanii, au maestrii iluminati care se reîncarnează pentru a-i ajuta si pe ceilalti oameni să se ilumineze. Cum se face însă că, reîntorcându-se de lângă Dumnezeu (“punctul spre care converg toate religiile”) pe pământ, acestia nu vorbesc despre Dumnezeu, căci în budhism nu există Dumnezeu ci Legea Karmei este forta supremă. Dacă ei, prin practicile lor spirituale nu au ajuns să-L cunoască pe Dumnezeu, ce te face să crezi că tu Îl vei cunoaste?
Scrie pe site-ul prananadi asa: “Credem că avem nevoie sa fim salvati, dar salvarea se află în mâinile proprii.” Este si aceasta o credintă, dar nu a unui crestin! Tu cine esti si-n ce crezi? Tu ce alegi? Poti alege bucuria de a avea puteri paranormale urmând învătătura marilor maestrii iluminati din Tibet, sau poti alege fericita sărăcie cu duhul, acea smerenie prin care să te golesti de duhul tău ca să te umpli de Duhul lui Hristos, acea "faca-se voia Ta"! Alegerea ta te defineste si-ti defineste relatia ta cu Dumnezeu! A fi sau a nu fi crestin nu tine de declaratia ta ci de alegerea ta, vădită în credinta si faptele tale!...

Sorin Tarcea
( tvsorin@yahoo.com )

Vizita la Centrul pentru persoane varstnice

Copiii din corul Sf. Ana al parohiei noastre au facut o vizita batraneilor de la Centrul pentru...

Corul de copii Sf. Ana la Radio

Vineri, 12 martie 2013, copilasii din corul Bisericii Sf. Ana au participat la inregistrarea unei...

Pelerinaj la Manastirea Barsana

Parohia Sf. Ana organizeaza, in data de 13 aprilie, un pelerinaj la Manastirea Soborul Sf. 12...


 

Noutati Editoriale


Să reascultăm...








construimcatedrala.ro