Centrul cultural catehetic

 

 

 


Icoana zilei

Legături

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Activităţi organizate în cadrul Centrului cultural-catehetic Sf. Chiril al Ierusalimului


În cadrul Centrului cultural-catehetic Sf. Chiril al Ierusalimului, care funcţionează pe lângă Parohia Ortodoxă Sf. Ana din Tîrgu Mureş, am desfăşurat în cursul anului 2010 o serie de activităţi culturale şi duhovniceşti. Obiectivul principal pe care l-am urmărit a fost acela de a oferi tinerilor posibilitatea de a se întâlni, de a se manifesta în felul lor, specific vârstei, în arealul oferit de biserica parohială, conştienţi că doar astfel se poate stabili o legătură bazată pe încredere reciprocă.
Întîlnirile periodice pe care le-am avut au avut tematici stabilite de comun acord cu tinerii. Am organizat întâlniri cu scop catehetic în cadrul cărora am căutat să lămuresc anumite noţiuni neclare pentru tineri, aşa cum au reieşit din discuţiile purtate. Iată câteva exemple:
•    Religie şi confesiune
•    Sfintele Taine
•    Creştinul în lume
•    Sfinţenia vieţii
•    Simbolul de credinţă
•    Biserica – spaţiu de rugăciune; obiectele liturgice
•    Biserica – instituţie; structuri organizatorice şi administrative
Alte întâlniri au constat apoi în vizionări de filme artistice pe baza cărora am făcut apoi diferite analize. Câteva din filmele vizionate au fost:
•    Chudo (Minunea)
•    Ţarul
•    Emperor’s club
O altă activitate a Centrului nostru cultural catehetic a fost aceea a organizării Serilor duhovniceşti, aceste seri având o adresabilitate mai largă, ele fiind organizate pentru credincioşii de toate vârstele, atât din parohia Sf. Ana cât şi pentru ceilalţi credincioşi ai urbei. Fiecare din Serile duhovniceşti au avut alt invitat. Iată temele şi invitaţii acestor Seri duhovniceşti organizate în anul 2010:
•    Danion Vasile – Sfinţii vremurilor din urmă
•    Pr. Sabin Vodă – Arhimandritul Teofil Părăian-Părintele bucuriei
•    Klaus Kenneth – Două milioane de kilometri în căutarea adevărului
•    Pr. Constantin Necula – Postul Crăciunului-Postul bucuriei
•    Pr. Arhim. Teofil Tia – Simţirea lui Dumnezeu în Ortodoxie
Am început de asemenea o serie de întâlniri cu conţinut cultural care, spre bucuria noastră, s-au bucurat de o prezenţă numeroasă. În cadrul acestor întâlniri i-am avut invitaţi pe doamna profesoară Zenovia Rusu, profesor de vioară la Liceul de Arte din Tîrgu Mureş, care a interpretat fragmente din lucrările unor mari compozitori de muzică simfonică, respectiv din lucrările lui W. A. Mozart (în cadrul unei seri dedicate exclusiv compozitorului); de asemenea l-am avut invitat pe domnul Viorel Meraru, regizor şi profesor la Universitatea de Arte din Tîrgu Mureş, care a readus în atenţia celor prezenţi genul literar al fabulei, interpretând câteva pagini celebre ale fabulei româneşti, gen prea puţin revizitat în timpurile noastre, cu o puternică tentă moralizatoare.
Împreună cu o parte din tinerii parohiei noastre dar şi cu alţi credincioşi ai parohiei am fost în două pelerinaje în acest an. Unul dintre ele la Măn. Rîmeţi, de sărbătoarea Izvorului Tămăduirii, iar cel de al doilea la Blaj, cu ocazia sfinţirii Bisericii Sf. Maria, slujbă la care a participat PF Părinte Daniel, cu un popas la teiul lui Eminescu din dealul Blajului.
Nu în ultimul rând, am încercat să venim în întâmpinarea tinerilor şi printr-o timidă, deocamdată, prezenţă în mediul virtual în secţiunea din siteul Parohiei Sf. Ana (www.parohiasfana.ro) dedicată tinerilor, care se intitulează Hristos şi prietenii săi tinerii. 





Vizita la Centrul pentru persoane varstnice

Copiii din corul Sf. Ana al parohiei noastre au facut o vizita batraneilor de la Centrul pentru...

Corul de copii Sf. Ana la Radio

Vineri, 12 martie 2013, copilasii din corul Bisericii Sf. Ana au participat la inregistrarea unei...

Pelerinaj la Manastirea Barsana

Parohia Sf. Ana organizeaza, in data de 13 aprilie, un pelerinaj la Manastirea Soborul Sf. 12...


 

Noutati Editoriale


Să reascultăm...








construimcatedrala.ro