Centrul cultural catehetic

 

 

 


Icoana zilei

Legături

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

„Mama? Tata? Nişte retrograzi...”

    Sunt cuvinte ciudate, şocante chiar, cele cu care vă întâmpin, dar cât se poate de reale şi prezente pe scena publică. Să fie ele o concluzie autentică, singura şi de neînlocuit, ce se conturează de pe urma relaţiei părinţi-copii? Oare doar atât pot înţelege copiii de la părinii lor sau, înainte de toate, cuvintele de mai sus ne trimit în faţa unor părinţi falimentari în relaţia cu copiii lor? Ar fi bine să avem curajul sincerităţii şi să mărturisim că prima reacţie pe care o încercăm atunci când ne este dat să auzim „blasfemia” ţine de o etichetare: mitocănie, bădărănie, mahalagism, insultă la adresa celor care reprezintă autoritatea (mama/tata) cu care adeseori se jonglează periculos. Nu e cazul să fim părtinitori, nici să alegem demagogic tabăra care ne asigură vreun privilegiu, fie că e vorba de cea a părinţilor însetaţi de „tot binele” pentru copii lor, fie de cea a copiilor dornici de o eliberare de sub tutela părintească. Dar e momentul să recunoaştem că din interiorul familiei nu se vede totul în alb şi negru, că există o complexitate  a relaţiei părinţi-copii, adeseori dinamitată de  de viziuni unilaterale. Devine din ce în ce mai simplu să ne declarăm învinşi de astfel de viziuni unilaterale şi să îngropăm orice şansă a reabilitării comuniunii dintre părinţi şi copii.
    Întrebarea care vine să dezgroape această şansă şi să ne pună faţă-n faţă şi pe unii şi pe alţii – părinţi şi copii – în vederea convertirii izolării în comuniune, se conturează sub forma acelui pragmatic: Ce este de făcut? Întrucât posibilele remedii întregitoare ale comuniunii în familie vizează deopotrivă părinţii şi copii, ne-am gândit la o sistematizare a lor sub forma unui Decalog al părinţilor, respectiv al copiilor, fară a avea pretenţia epuizării sau atotcuprinderii.
    Decalogul părinţilor
    1. Înainte de a fi părinte gândeşte-te că eşti copil, mai ales fiu la Părintelui ceresc;
    2. Copilul/copiii pe care i-ai dobândit nu sunt o proprietate, ci un dar al Aceluiaşi Părinte ceresc;
    3. Adu-ţi aminte de îndemnul Domnului Hristos: „Lăsaţi copiii să vină la Mine şi nu-i opriţi...” (Matei 19,14);
    4. Sileşte-te să-l descoperi pe Dumnezeu copiilor tăi, dar mai întâi fii tu însuţi un cunoscător al lui Dumnezeu;
    5. Fii un bun creştin, ştiind că exemplul personal e „aluatul care dospeşte toată frământătura”;
    6. Ajută-l pe copil să înţeleagă rolul rugăciunii şi al Bisericii lui Hristos în descoperirea comuniunii de iubire cu Dumnezeu şi cu semenii;
    7. Liturghia şi Euharistia ne ritmează viaţa duhovnicească. Fă-l părtaş la aceste bucurii ale credinţei;
    8. Clădeşte totul într-un climat de libertate şi adevăr, respectând libertatea propriului copil, chiar dacă aceasta uneori provoacă dureri, sau chiar dacă Adevărul mai rămâne voalat;
    9. Învaţă-l să-şi preţuiască semenii;
    10. Şi nu uita: Dăruind vei Dobândi.
    
    Decalogul copiilor
    1. Bucuria enormă e aceea de a-i mai avea pe părinţi, dar adesea claustrată şi înnăbuşită de bucurii iluzorii şi efemere;
    2. Înţelege că părinţii nu ţi-i alegi, ci îţi sunt dăruiţi;
    3. Raportează-te la ei după porunca divină: „Cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta ca să-ţi fie ţie bine şi să trăieşti ani mulţi pe pământ.”- indiferent dacă merită sau nu acest lucru, întrucât nu tu eşti cel care stabileşti vrednicia de părinte, ci Dumnezeu;
    4. Debarasează-te de ideile preconcepute şi ruşinile inutile care te ţin departe de părinţi şi care-ţi sunt furnizate de un sistem social cel puţin reprobabil;
    5. Caută-L pe Dumnezeu cu fervoare şi descoperindu-L vei înţelege multe din Taina paternităţii;
    6. Convinge-te că valoarea fiecărei persoane umane stă în capacitatea ei de iubire şi nu în abilitatea de cunoaştere;
    7. Preţuieşte-ţi libertatea pe care ţi-o asigură şi garantează iubirea părintească şi nu căuta cu încăpăţânare să fii singur în faţa libertăţii. Negreşit, aceasta va deveni o povară pentru tine şi vei sfârşi în libertinaj;
    8. Învaţă să taci, potolindu-ţi irascibilităţile, atunci când iubirea părintească e în stare de jertfă continuă pentru tine;
    9. Nu căuta viaţa în moarte (citeşte: păcat, patimă, abuz...), vei deveni un mort înainte de vreme;
    10. Şi nu uita: ASCULTAREA e cheia care deschide poarta Vieţii. Învaţă să asculţi ca să înveţi să trăieşti, să fii viu.


                        
Pr. Ovidiu Bârsan,
Parohia „Sf. Arhangheli Mihail şi Gavriil” Sîncraiu de Mureş

Moastele Sfintei Ana, bunica lui Hristos

Moasele Sfintei Ana, mama Maicii Domnului si bunica Mantuitorului Iisus Hristos, se afla pastrate in Schitul Sfanta Ana, in Sfantul Munte Athos. Pe langa cele 20 de mari manastiri, pe Sfantul Munte Atos mai sunt si 12 schituri, care adapostesc obsti mai mici de calugari, precum si mai multe lacasuri ale pustnicilor. Fiecare schit apartine cate unei manastiri dintre cele mari.

Schitul Sfanta Ana apartine de Manastirea Marea Lavra. Schitul Sfanta Ana Mare este cel mai mare si cel mai vechi schit de pe Sfantul Munte Atos, fiind localizat la 340 de metri altitudine, intr-o regiune fertila, aproape de varful muntelui, in partea sudica a acestuia. Mai exista un schit cu aceeasi denumire, anume Sfanta Ana Mica.

Potrivit traditiei Bisericii, Sfanta Ana, bunica lui Hristos, a trait 69 de ani, iar Sfantul Ioachim, barbatul ei, a trait 80 de ani. Potrivit unei marturii, Dreptul Ioachim a murit cu doi ani mai inainte de trecerea la Domnul a Sfintei Ana. La varsta de numai 11 ani, Fecioara Maria era deja orfana de ambii parinti, in vremea in care ea vietuia in Templu. Sfanta Ana este mijlocitoare pentru nasterea de prunci.

Piciorul stang al Sfintei Ana, mama Fecioarei Maria si bunica lui Hristos, se pastreaza in Schitul Sfanta Ana Mare, cel mai insemnat schit din intreg Sfantul Munte. Potrivit marturiei lui Procopius, in vremea domniei imparatului Iustinian cel Mare (527-565), in capitala bizantina - Constantinopol - a fost ridicata o biserica inchinata Sfintei Ana.

 

Imparatul bizantin Iustinian al II-lea (685-695; 705-711) a reparat si intarit vechea biserica a Sfintei Ana, dupa ce Sfanta Ana i-a aparut in vedenie sotiei sale, insarcinata la acea vreme. Cu aceasta ocazie, Sfintele ei Moaste si un vestmant (acoperamant) au fost aduse in Constantinopol si asezate in biserica, spre inchinare.

Moastele Sfintei Ana au fost aduse, din Tara Sfanta in Constantinopol, in anul 710, acestea fiind pastrate in biserica in Biserica Sfanta Sofia, pana in anul 1333. Praznuirea sfintei, in intreaga Biserica Ortodoxa, se face in ziua de 9 septembrie, imediat dupa Nasterea Maicii Domnului.

Canonul Sfintei Ana a fost compus de catre Sfantul Teofan Imnograful (817), insa parti mai vechi din slujba sunt atribuite si lui Anatolie din Bizant (458). Adormirea Sfintei Ana este praznuita in ziua de 25 iulie, care poate coincide cu ridicarea bisericii din Constantinopol, ori cu aducerea aici a Sfintelor ei Moaste.

Schitul Sfanta Ana Mare este cel mai vechi si mai insemnat schit din Sfantul Munte. Schitul a fost intemeiat in ultimele decenii ale secolului al XVII-lea, pentru a pastra in biserica Piciorul stang al Sfintei Ana. Sfintele ei Moaste au fost aduse in schit de catre Cuviosul Simeon, in ziua de 26 octombrie 1666, potrivit codex-ului schitului.

Moastele Sfintei Ana se pastreaza cu mare evlavie in biserica centrala, unde pomelnicele primite din intreaga lume sunt pomenite, cu mare ravna si asezare duhovniceasca. Nenumarate sunt minunile savarsite de Sfanta Ana, mai ales in cazurile privind infertilitatea si nasterea de prunci.

 

In bisericile Sfantului Munte se mai afla si alte Moaste ale Sfintei Ana. Astfel, in biserica din Manastirea Cutlumus se afla intregul picior drept al Sfintei Ana. In biserica din Manastirea Stavronikita se pastreaza mana Sfintei Ana. Parti din trupul Sfintei Ana se mai afla si in Catedrala Patriarhatului din Ierusalim si Antiohia, in Manastirea Kykkos, din insula Cipru, cat si in alte biserici si manastiri din lume.

 

Rugaciune catre Sfintii Parinti Ioachim si Ana

Insotirii celei de Dumnezeu alese, dumnezeiestilor parinti Ioachim si Ana, ca celor ce ati nascut pe Maica Vietii noastre, binecuvantata de Dumnezeu Nascatoarea si Pururea Fecioara Maria, cantari de lauda aducem voua noi, rugatorii vostri; iar voi, ca cei ce aveti indrazneala catre Dumnezeu, paziti-ne cu rugaciunile voastre de toate primejdiile pe noi, cei ce cantam: bucurati-va, parinti de trei ori fericiti!

O, preafericita insotire, a dumnezeiestilor parinti Ioachim si Ana cei ce stati langa scaunul Dumnezeirii, primind laudele acestea ale noastre, izbaviti-ne cu rugaciunile voastre de chinurile cele vesnice si de toata ispita, ca impreuna cu voi sa cantam lui Dumnezeu: Aliluia!

 

Teodor Danalache

 

Preluat de pe www.crestinortodox.ro

Prezenţa copiilor la Sfânta Liturghie

Copiii nu reprezintă numai viitorul Bisericii, ci ei sunt parte a Bisericii, din momentul primirii Tainei Sfântului Botez. De aceea, responsabilitatea Bisericii, a părinţilor şi a naşilor faţă de copii este una foarte mare, pentru că de felul cum se face educaţia lor în copilărie depinde întregul lor mod de a fi din adolescenţă şi până la sfârşitul vieţii.

Un pas decisiv în educarea şi formarea copiilor în dragostea de Dumnezeu şi de semeni este prezenţa lor la Sfânta Liturghie, aducerea lor de către părinţi în lăcaşul bisericii şi, bineînţeles, împărtăşirea lor cu Sfintele Taine în fiecare duminică şi sărbătoare. Roadele binecuvântate ale unei astfel de educaţii se vor vedea şi pe termen scurt, cultivând cuminţenia şi climatul sănătos de care au nevoie copiii pentru a creşte şi a se dezvolta, dar mai ales se vor vedea la vârsta adolescenţei, când în sufletul tinerilor apar primele crize, dându-le posibilitatea să scape nevătămaţi dintr-un astfel de iureş.

Chiar dacă în aparenţă prezenţa copiilor la Liturghie nu este prea comodă nici pentru părinţi şi nici pentru credincioşii prezenţi în biserică, poate nici pentru slujitorii sfântului altar, lipsa lor de la Liturghie nu poate fi justificată şi nici nu trebuie să ne liniştească, motivând mereu năstruşniciile legate de vârsta copilăriei şi faptul că ei deranjează frumuseţea şi liniştea slujbei, pentru că lipsa copiilor de la Liturghie înseamnă de fapt privarea lor de un climat sănătos de dezvoltare.

Soluţiile practice legate de supravegherea copiilor la Liturghie, pentru a nu deranja prea tare atmosfera de rugăciune, există, deşi presupun un mimim efort, însă cu efecte benefice, atât pentru copil, cât şi pentru părinţii lui. Astfel, copiii pot fi scoşi din biserică de către părinţi atunci când deranjează prea tare slujba, fiind supravegheaţi de către aceştia o perioadă în curtea bisericii, găsind aici chiar un mic loc de joacă, pentru ca apoi, să fie duşi din nou în biserică. Părinţii copiilor se pot chiar ajuta între ei în ceea ce priveşte supravegherea micuţilor, pentru a nu ieşi totdeauna cu toţii din biserică, în curte, ci alternând, aşa încât un părinte poate avea grijă de copiii a doi sau a trei familii, urmând ca să se înlocuiască între ei, pentru a nu sta toată Liturghia afară din biserică. Familiile s-ar cunoaşte astfel şi mai bine între ele, stabilindu-se prietenii sănătoase între părinţi şi copii din familii diferite.

În timpul şederii în biserică, copiii pot fi stimulaţi prin albume cu imagini biblice, sau prin albume cu imagini color ale momentelor din timpul Sfintei Liturghii, aceasta determinând copilul în a participa activ, dar şi liniştit la săvârşirea Sfintei Liturghii, de o aşa manieră încât nici atenţia să nu-i fie distrasă întru totul de la sfânta slujbă. Privitul unor imagini şi albume lasă loc şi pentru ascultarea cântării din vremea slujbei de către copil, acesta urmărind, fie şi numai secvenţial, săvârşirea Dumnezeieştii Liturghii.

Socotesc că nu este o soluţie bine-venită ţinerea copiilor în timpul Sfintei Liturghii în camere separate din interiorul bisericii, întrucât ei trebuie să se obişnuiască cu atmosfera din biserică şi cu climatul Liturghiei, participând activ la săvârşirea acesteia.

Preoţii, credincioşii din biserică şi părinţii copiilor trebuie să manifeste mare îngăduinţă faţă de unele manifestări zgomotoase ale copiilor, nefiind nici o clipă intransigenţi cu aceştia sau cu părinţii lor, ci mai degrabă bucurându-se că fac parte dintr-o comunitate vie, în care Hristos desfiinţează barierele de vârstă, dăruindu-se tuturor spre împărtăşire, cu dragoste.

Numai aşa copiii noştri vor putea creşte şi se vor dezvolta în singurul mediu propice vieţuirii autentice, spaţiul eclesial.

Autor: pr. lect. dr. Lucian FARCAŞIU

Sursa: Ziarul Lumina

Vizita la Centrul pentru persoane varstnice

Copiii din corul Sf. Ana al parohiei noastre au facut o vizita batraneilor de la Centrul pentru...

Corul de copii Sf. Ana la Radio

Vineri, 12 martie 2013, copilasii din corul Bisericii Sf. Ana au participat la inregistrarea unei...

Pelerinaj la Manastirea Barsana

Parohia Sf. Ana organizeaza, in data de 13 aprilie, un pelerinaj la Manastirea Soborul Sf. 12...


 

Noutati Editoriale


Să reascultăm...








construimcatedrala.ro