Centrul cultural catehetic

 

 

 


Icoana zilei

Legături

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Proloagele, vol. I

 

La Editura Institutului Biblic şi de Misiune Ortodoxă a apărut, din iniţiativa şi cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh DANIEL, primul volum al Proloagelor, într-o ediţie nouă, cea dintâi sub egida Patriarhiei Române. Proloagele conţin vieţile pe scurt ale celor mai importanţi Sfinţi ai fiecărei zile din anul bisericesc, însoţite de felurite cuvinte de folos, extrase din Vieţile Sfinţilor şi din alte cărţi de zidire sufletească recunoscute în spiritualitatea ortodoxă. Ele sunt citite, în biserici şi catedrale, la momentul chinonicului din cadrul Sfintei Liturghii zilnice, iar în mânăstiri se folosesc ca lectură la trapeză; dar ele constituie totodată şi o hrană duhovnicească aleasă pentru orice credincios şi un mod de a face cunoştinţă cu Sfinţii plăcuţi lui Dumnezeu şi cu povăţuirile marilor dascăli ai Bisericii Ortodoxe.

Pentru prima dată, această lucrare de zidire sufletească a fost tradusă integral în limba română sub îndrumarea Sfântului stareţ Paisie de la Mânăstirea Neamţ şi tipărită între anii 1854-1855. Proloagele au fost, apoi, diortosite în anii `70 ai secolului trecut de eruditul arhimandrit Benedict Ghiuş şi au văzut din nou lumina tiparului în anul 1991, cu binecuvântarea mitropolitului cărturar Nestor Vornicescu al Olteniei.

În ediţia de acum a Proloagelor, atent revizuită din punct de vedere lingvistic, au fost identificate şi consemnate citatele scripturistice şi au fost completate datele istorice şi geografice. Pentru prima dată au fost adăugate sinaxarele tuturor Sfinţilor români canonizaţi până acum, precum şi ale altor Sfinţi faţă de care se manifestă o deosebită evlavie.

Volumul întâi cuprinde prima jumătate a anului bisericesc, între 1 septembrie şi 29 februarie. Cartea este prefaţată de Preafericitul Părinte Patriarh DANIEL, prin textul intitulat sugestiv: În fiecare zi împreună cu Sfinţii, care a devenit şi subtitlu al întregii ediţii.

Lucrarea va putea fi achiziţionată începând cu luna septembrie de la toate pangarele bisericilor şi mânăstirilor din cuprinsul Arhiepiscopiei Bucureştilor, precum şi de pe site-ul Editurilor Patriarhiei Române (www.editurapatriarhiei.ro).

Sursa: Basilica

Vizita la Centrul pentru persoane varstnice

Copiii din corul Sf. Ana al parohiei noastre au facut o vizita batraneilor de la Centrul pentru...

Corul de copii Sf. Ana la Radio

Vineri, 12 martie 2013, copilasii din corul Bisericii Sf. Ana au participat la inregistrarea unei...

Pelerinaj la Manastirea Barsana

Parohia Sf. Ana organizeaza, in data de 13 aprilie, un pelerinaj la Manastirea Soborul Sf. 12...


 

Noutati Editoriale


Să reascultăm...








construimcatedrala.ro